Salonul Internațional ”Via, vinul și bucuria de a trăi” – ediția IV-a 2026

News

SĂRBĂTOAREA VINULUI ROMÂNESC

Atmosfera plină de rafinament a Cetății Medievale Oradea a devenit, duminică, 4 octombrie, la ora 14:00, cadrul ideal pentru festivitatea de inaugurare a celei de-a IV-a ediții a Salonului Internațional „Via, vinul și bucuria de a trăi”. Evenimentul s-a desfășurat în spațiul primitor al Centrului pentru Cultură și Civilizația Vinului „Millesime” (Corpul L) și a fost organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro România și Asociația pentru Cultură și Civilizația Vinului „Millesime” (ACCVM), sub prestigioasele auspicii ale Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), organizație recunoscută de UNESCO. Publicul numeros, sosit din Oradea, și diferite orașe ale României, a fost întâmpinat cu căldură de oenologul prof. dr. ing. Dorin Popa, președintele ACCVM. În discursul său, acesta a subliniat valoarea deosebită a acestui concurs internațional încununat cu un salon expozițional, proiect devenit deja un concept unic în Europa și în lume. Cuvântul a fost preluat apoi de reprezentantul Summit Agro România, Vasile Pop, director regional de vânzări pentru zona de Centru a României, care a evidențiat armonia dintre artă și activitatea agricolă: „Ediția de astăzi reunește, ca de fiecare dată, vernisajul expoziției de artă fotografică «Via, vinul și bucuria de a trăi», festivitatea de înmânare a premiilor și lansarea albumului omonim al Salonului Internațional, într-un proiect care aduce împreună fotografia, viticultura și poveștile oamenilor și locurilor surprinse prin obiectiv.” Artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, Hon. EFIAP, președinte al AIEFA și curator al proiectul, a detaliat viziunea din spatele proiectului: „Scopul principal al organizării acestui Salon a fost promovarea imaginii Summit Agro România și a portofoliului său de produse, cu un accent deosebit pe soluțiile de protecție a plantelor dedicate sprijinirii viticultorilor din România. O contribuție remarcabilă la reușita acestui Salon Internațional au avut-o artiștii fotografi din cadrul organizațiilor noastre partenere din Europa, Asia și Africa – mai exact din România, Canada, Egipt, Japonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Ungaria -, care au trimis lucrări de o valoare expresivă, profund inspirate din tematica acestui salon. Adresăm alese mulțumiri tuturor fotografilor din aceste țări, care au poposit în repetate rânduri în aceste locuri pitorești. Cu răbdare și măiestrie, aceștia au surprins metamorfoza viței-de-vie – de la primele etape de dezvoltare până la culesul rodului binecuvântat -, redând în imagini spectacolul fermentației și delicatețea îmbutelierii nobilului licoare.” În încheierea discursului, în calitatea sa de director al Editurii „Euro Foto Art”, Ștefan Tóth István a împărtășit audienței detalii despre munca redacțională complexă și migăloasă care a stat la baza realizării acestui album de excepție. A urmat festivitatea de înmânare a premiilor, cupelor, medaliilor și a premiilor speciale. Atmosfera de sărbătoare a vernisajului a fost completată de un moment artistic plin de sensibilitate, susținut de elevii Liceului de Arte din Oradea, pregătiți cu dăruire de profesoara coordonatoare Aurica Bonțu Loga. Programul muzical a debutat cu evoluția elevului Andrei Oprea (clasa a IX-a), care a adus în fața publicului ritmul vibrant al Brâului din Banat – „Hai mândro la bagea-n șură” -, piesă preluată din repertoriul artistului Ciprian Pop. În continuare, eleva Yasmina Alina Sculschi (clasa a X-a) a încântat audiența interpretând melodia pe picior „Frunză verde șe și șe”, din repertoriul tinerei artiste Andrada Crăciun. În încheierea momentului folcloric, cei doi tineri muzicieni au evoluat în duet, oferind o interpretare plină de energie a roții moroșenești „Mândra mea la dor stăpână”, o piesă consacrată de cunoscuții interpreți de muzică populară din Maramureș, Ionuț Bledea și Diana Cârlig. Dacă la Centrul pentru Cultură și Civilizația Vinului „Millesime” publicul poate admira o selecție de 25 de fotografii de mari dimensiuni, simezele celor trei galerii din cadrul Centrelor Expoziționale FIAP și Euro Foto Art găzduiesc totalitatea celor 192 de lucrări acceptate și premiate în cadrul Salonului. Expoziția rămâne deschisă spre vizitare până la data de 23 octombrie 2026 și poate fi publicului zilnic, între orele 08:00 și 20:00, accesul fiind gratuit. Din dorința de a aduce arta mai aproape de comunitate, Asociația Internațională „Euro Foto Art” continuă parteneriatul de succes cu operatorul local de transport OTL SA. Astfel, lucrările expuse vor rula pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea. Prin această inițiativă inedită, fotografia artistică depășește granițele convenționale ale galeriei, însoțind publicul călător în dinamica vieții de zi cu zi și transformând o simplă deplasare urbană într-o întâlnire discretă și autentică cu cultura vizuală.

Imagini de la vernisaj

PREMII

Fotografii jurizate