VERNISAJ ISTORIC ÎN CETATEA MEDIEVALĂ ORADEA ȘI CASTELUL ”KÁROLYI” DIN CAREI
La invitația Asociației Internaționale „Euro Foto Art” (AIEFA) și Summit Agro Romania, președintele Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), reputatul artist fotograf Riccardo Busi (Italia), a sosit luni, 15 iunie 2026, în județul Bihor pentru a participa la vernisajul expoziției sale personale, intitulată „Arta momentului (1)”. Venind de la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, însoțit de prof. univ. dr. Eugen Moritz, înaltul oaspete a fost întâmpinat la Chișcău de către președintele AIEFA, artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, alături de Morvay Szabó Edina EFIAP, director al Departamentului Patronaje EFA, și de artistul fotograf Szabó Géza AFIAP. Grație sprijinului oferit de Administrația Parcului Natural Apuseni, cu sediul la Sudrigiu, distinșii fotografi au avut ocazia să viziteze și să fotografieze spectaculoasa Peșteră a Urșilor, unul dintre cele mai valoroase obiective turistice și speologice ale României. Seara, Riccardo Busi a participat la un workshop organizat în onoarea sa, într-un cadru dedicat schimbului de experiență și dialogului artistic internațional. Ziua de marți, 16 iunie 2026, a debutat cu o vizită de curtoazie la Primăria Municipiului Oradea. În absența primarului Florian Birta, aflat într-o deplasare oficială, președintele FIAP a fost primit de city managerul municipiului, Sebastian Lascu. Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă cordială și a oferit prilejul unui dialog privind rolul artei fotografice în promovarea valorilor culturale și consolidarea relațiilor internaționale în domeniul creației vizuale. La întâlnire au participat, de asemenea, prof. univ. dr. Eugen Moritz și artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, președintele AIEFA, personalități care contribuie activ la dezvoltarea și promovarea artei fotografice atât în România, cât și pe plan internațional. Un moment deosebit de emoționant al vizitei l-a constituit omagierea memoriei regretatului Mezey Lajos, considerat primul fotograf al Oradiei și fondatorul primului laborator fotografic din oraș. În semn de profund respect față de moștenirea sa culturală, președintele FIAP a efectuat o vizită comemorativă la locurile care păstrează vie amintirea marelui pionier al fotografiei orădene. Astfel, înainte de amiază, Riccardo Busi a vizitat imobilul în care a funcționat primul laborator fotografic din Oradea, un spațiu încărcat de istorie și simbolism pentru comunitatea artistică locală. Programul a continuat la monumentul funerar al lui Mezey Lajos, amplasat pe Aleea Personalităților din Cimitirul Rulikovszky, unde au fost evocate contribuțiile sale remarcabile la dezvoltarea artei fotografice în urbea de pe Crișul Repede. Monumentul comemorativ, ridicat la inițiativa Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, reprezintă un gest de recunoștință față de cel care a deschis drumul fotografiei artistice în oraș și a lăsat generațiilor următoare o moștenire culturală de neprețuit. Punctul culminant al vizitei a avut loc la ora 18:00, în Centrul Expozițional EFA din Cetatea Oradea, în Galeria „Matei Stegerean”, unde s-a desfășurat vernisajul expoziției personale „Arta momentului (1)”, semnată de reputatul artist fotograf Riccardo Busi MFIAP, EFIAP, HonEFIAP. Gazda evenimentului a fost doamna dr. ing. Patricia Știrbu, președinte Summit Agro România, Balcani și Republica Moldova, care a evidențiat importanța acestui moment cultural și parteneriatul deosebit existent dintre compania pe care o conduce și AIEFA. Cu acest prilej, a fost transmis și mesajul primarului municipiului Oradea, Florian Birta: „Îmi face plăcere să transmit, chiar și în absență, aprecierea mea pentru organizarea acestui vernisaj și pentru efortul constant de a aduce arta mai aproape de comunitatea orădeană. Pentru Oradea, evenimentele culturale reprezintă o parte importantă a identității noastre. Ele dau viață orașului, creează întâlniri valoroase și ne conectează la ceea ce înseamnă dialog artistic autentic la nivel internațional.” În continuare, președintele FIAP a mulțumit pentru invitația adresată de AIEFA și a apreciat în mod deosebit activitatea desfășurată de asociație pe plan național și internațional, subliniind contribuția acesteia la promovarea artei fotografice și la consolidarea legăturilor culturale dintre artiști din întreaga lume. Momentul de maximă încărcătură simbolică al serii a fost acordarea distincției HonEFIAP artistului fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, devenind primul dintre cei 38 de directori ai Centrelor Expoziționale FIAP din lume care primește această recunoaștere și primul de acest fel acordată unui artist fotograf din România! Președintele AIEFA a subliniat în discursul său: „Trăim un moment istoric. Președintele FIAP este prezent la Oradea nu doar în calitatea sa oficială, ci și ca fotograf remarcabil și bun prieten al meu și al comunității fotografice din Oradea. Faptul că aici au fost vernisate 650 de expoziții vorbește de la sine”, a declarat președintele AIEFA, după care în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate, după care i-a înmânat Medalia de merit pe viață ”Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” și Diploma de Membru de onoare al AIEFA. Evenimentul a avut o semnificație deosebită, marcând deschiderea celei de-a 650-a expoziții de artă fotografică organizate în Centru Expozițional FIAP Oradea-România, Galeria Euro Foto Art. După vernisaj reputatul artist fotograf Riccardo Busi a prezentat proiecția de digiporamă intitulată ”De-a lungul drumului”. Atmosfera serii a fost completată de momente muzicale de înaltă ținută artistică. În cadrul vernisajului a evoluat violistul orădean Thurzó Sándor József și pianista Réthi-Gáll Brigitta Éva, care au interpretat lucrări semnate de Giuseppe Verdi, Giovanni Battista Pergolesi, Achille Simonetti și ”Din drâmboaie” de Hilda Jerea, respectiv Alexandrina Chelu-Schorr și Florian Chelu-Madvea, reprezentanți ai Rock Filarmonica Oradea, care au ofertit publicului un recital dedicat compozitorilor italieni. Evenimentul a rămas în memoria participanților drept un moment istoric pentru comunitatea fotografică orădeană și românească, reafirmând prestigiul internațional de care se bucură Asociația Internațională „Euro Foto Art” și contribuția sa constantă la promovarea valorilor culturale autentice. Partea a doua a expoziției organizate de AIEFA, Summit Agro România respectiv Fundația de Promovarea Turismului Cultural ”Gróf Károlyi” și Fotoclubului ”Vasile Vénig László” a fost vernisată la Castelul ”Károlyi” din Carei expoziția intitulată „Arta momentului (2)” și proiecția de digiporamă intitulată ”Asia mea”. Momente muzicale ale vernisajului au fost oferite de către Formația Carmina Renascentia din Carei. Expozițiile se vor putea vizitate la Oradea până la data de 26 iunie 2026, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 16:00, respectiv 03.07.2026 la Carei, la care accesul fiind gratuit. Într-un demers menit să apropie arta de comunitate, lucrările expuse vor fi proiectate și pe ecranele mijloacelor de transport public din Oradea, în baza parteneriatului dintre AIEFA și OTL SA. Astfel, fotografia artistică va însoți călătorii orașului în drumul lor cotidian, transformând fiecare traseu într-o veritabilă experiență culturală.
O expoziție de artă fotografică fără precedent la Oradea
Oradea devine, în această vară, gazda unui eveniment cultural de excepție. Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro România, oferă publicului iubitor de fotografie privilegiul întâlnirii cu opera unuia dintre cei mai prestigioși artiști fotografi contemporani ai lumii. Începând cu 4 iunie 2026, pe simezele Centrului Expozițional al Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), Galeria „Euro Foto Art”, sunt expuse lucrările maestrului italian Riccardo Busi MFIAP, EFIAP/p, HonEFIAP, QPSA.
Născut în 1958, la Florența, Riccardo Busi și-a construit o impresionantă carieră internațională, îmbinând pasiunea pentru fotografie cu o solidă formație academică în domeniul științelor politice, al diplomației și al organizațiilor internaționale. Președinte al FIAP din anul 2012, după un deceniu petrecut în funcția de Secretar General, artistul italian este recunoscut drept una dintre personalitățile care au marcat decisiv evoluția fotografiei artistice mondiale. De peste cinci decenii, obiectivul aparatului său surprinde frumusețea lumii în cele mai diverse forme: oameni și culturi, tradiții și peisaje, competiții sportive și fragmente autentice de viață. Palmaresul său impresionant cuprinde 485 de expoziții organizate în 47 de țări, participarea în 355 de jurii internaționale și nu mai puțin de 98 de distincții de prestigiu. De opt ori campion mondial FIAP și de trei ori vicecampion mondial, Riccardo Busi este considerat astăzi unul dintre cei mai influenți ambasadori ai artei fotografice la nivel global.
Expoziția prezentată la Oradea, intitulată „Arta momentului”, reprezintă o invitație la descoperirea lumii prin intermediul imaginii. După cum mărturisește autorul, fotografiile realizate în ultimii șase ani alcătuiesc un parcurs vizual care traversează zeci de țări și numeroase universuri culturale, oferind privitorului ocazia de a contempla extraordinara diversitate a experienței umane. Nu este o expoziție care oferă răspunsuri, ci una care provoacă la observare, reflecție și dialog interior.
Vernisajul va avea loc marți, 16 iunie 2026, de la ora 18:00, în prezența autorului, la Centrul Expozițional EFA Oradea – România, Galeria „Matei Stegerean”, situată în Palatul Princiar al Cetății Medievale Oradea (Corpul E). Imediat după deschiderea oficială, artistul va susține proiecția multimedia „De-a lungul drumului”, găzduită de Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Medievală Oradea (Corpul I). Participarea la eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile, solicitările putând fi transmise la adresa: [email protected]
Atmosfera serii va fi completată de momente muzicale de înaltă ținută artistică. În cadrul vernisajului vor evolua violistul orădean Thurzó Sándor József și pianista Réthi-Gáll Brigitta Éva, care vor interpreta lucrări semnate de Giuseppe Verdi, Giovanni Battista Pergolesi, Achille Simonetti și ”Din drâmboaie” de Hilda Jerea. Programul artistic va continua la Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului, unde Alexandrina Chelu-Schorr și Florian Chelu-Madvea, reprezentanți ai Rock Filarmonica Oradea, vor oferi publicului un recital dedicat compozitorilor italieni.
Expoziția va putea fi vizitată până la data de 26 iunie 2026, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 16:00, accesul fiind gratuit. Într-un demers menit să apropie arta de comunitate, lucrările vor fi proiectate și pe ecranele mijloacelor de transport public din Oradea, în baza parteneriatului dintre Asociația Internațională „Euro Foto Art” și OTL SA. Astfel, fotografia artistică va însoți călătorii orașului în drumul lor cotidian, transformând fiecare traseu într-o veritabilă experiență culturală.Mai mult decât o simplă expoziție, „Arta momentului” se anunță a fi o întâlnire rară cu excelența artistică internațională, un eveniment care confirmă încă o dată statutul Oradiei de important centru cultural european.
Fotografii expuse