Expoziția Fotoclubului ”Óbuda” Budapesta (HU) intitulată ”55 de ani – 55 imagini”

Vernisaj în noul sediu FIAP Oradea – România din Cetatea Oradea

Ploaia de vineri a speriat pe mai mulți iubitori ai artei fotografice din Oradea, care au fost invitați să participe la primul vernisaj în noul sediu al Galeriei ”Euro Foto Art”, Centru Expozițional al Federației Internației de Artă Fotografică (FIAP), recunscut de UNESCO motiv pentru care numărul acestora a fost sub așteptările organizatorilor. Pe simezele Galeriei din Palatul Princiar la Cetății medievale Oradea (Corpul E, parter) au fost instalate 55 de fotografii alb-negru și color grupate sub genericul ”55 ani – 55 de imagini”, realizate din lucrările artiștilor fotografi Angster Márta, Bánfi Bencze,  Bardos Tamás, Berci Mária, Bóla László, Duna Zoltán, Egri Zsuzsanna,  Eisenmann József,  Luck György,  Gyimesi János,  Gubák Éva, Haló Roland, Huisz István, Kiss Emilia, Koncz Dezső, Kurdi Zoltán, Lehoczki Gyöngyi, Lehotzky István, Lex Mihály, Lexná Schmied Mónika, Morvai Tamás, Mucsi Attila, Novák József, Nyitrai Ramona, Orsos Roland, Ott Ilona, Polinszky Tibor, Simon Gábor, Szabó Rita, Szendrei Tibor, Szmolanka Leszja, Tóth Katalin, Tóth-Piusz István, Váradi Katalin, Vermesné Kolozsvári Katalin și Weigerding Zoe. Fotografiile expuse se pot admira și pe sit-eul AIEFA: https://eurofotoart.ro/expozitia-fotoclubului-obuda-budapesta-hu-intitulata-55-de-ani-55-imagini/  În cadrul expoziției sunt prezente mai multe genuri ale artei fotografice realziate cu mare măiestrie artistică. Publicul prezent la eveniment printre care și artiștii fotografi din cadrul Fotoclubului ”Óbuda” Budapesta: Egri Zsuzsa, Ott Ilona, Bardos Tamás, Tóth-Piusz István, Gyimes János a fost salutat de către artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP  președintele Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” (AIEFA) și curatorul expoziției. Președintele AIEFA a subliniat în discursul său importanța organizării expozițiilor de artă fotografică, care oferă și posibilitatea reîntâlnirii artiștilor fotografi. ”Cu mare bucurie ne-am revăzut cu artiștii fotografi din capitala Ungariei, care la începutul anului în luna ianuarie au fost prezenți la vernisajul expoziției artiștilor fotografi Români și Maghiari de Pretuindeni, mulți dintre ei participând în urmă cu 6 ani și a Univeritatea Internațională MAFOSZ organizată  în parteneriat cu AIEFA la Oradea și în județul Bihor. Apreciez faptul că artiștii fotografi din Budapesta au cuprins în expoziția lor reprezentativă organizată cu ocazia aniversării a 55 de ani de existență a cunoscutului Fotoclub budapestan, fotografii de un nivel artistic deosebit”. În continuare președintele Fotoclubului ”Óbuda” artistul fotograf Koncz Dezső a prezentat în discursul său activitățile lor și a mulțumit organizatorilor pentru condițiile excelente create pentru prezentarea expoziției și pentru programul oferit  delegației de artiști fotografi din Budapesta. În încheiere președintele AIEFA a înmânat omolgului său din capitala Ungariei Certificatul de auspicii FIAP și de patronaj al Asociației internaționale.  Momentele muzicale ale vernisajului au fost oferite de către artistul de violă orădean Thurzó Sándor József, reprezentantul Asociației Comunitare și Culturale Sola Fide (SFKKE), care  a interpretat piesele: ”Mama mea” de Boros Beatrice, ”Vechi cântec francez” Lászlóffy Zsolt , ”Menuetto” de Macalik Alfréd și „Bicinia 19„ de Kodály Zoltán (prelucrat pentru violă de către Sérgio Kuhlmann). Vernisajul a  fost transmis în direct de pe adresa  https://www.facebook.com/EFAExhibitionCenterOradea/videos/439964202339368  Este de apreciat faptul că fotografiile expuse vor putea viziona și pe ecranele din mijloacele de transport ale municipiului Oradea, graţie protocolului încheiat între AIEFA și OTL SA. Expoziția organizată în parteneriat cu Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și împrejurimi (APTOR) va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 25 iulie 2024, în zilele de luni și miercuri  între orele 14:00 – 18:00,  respectiv în zilele de marți, joi și vineri între orele 10:00 – 14:00,  la care accesul publicului este gratuit!

https://www.facebook.com/EFAExhibitionCenterOradea/videos/439964202339368

Fotografii expuse