Vernisajul expoziției „Festivalul Slovacilor din Valea Cerului”
Manifestările dedicate Zilelor Culturii Slovace, patrimoniul spiritual și tradițiile vii ale comunității slovace din județul Bihor organizată de Uniunea Democratică a Slovacilor din România (UDSR), în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Municipiului Oradea și Departamentul pentru Slovacii din Diaspora din cadrul Guvernului Republicii Slovace a strălucit și prin intermediul unei expoziții de artă fotografică deschise la Galeria „Euro Foto Art” – Centrul Expozițional al Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) Oradea – România. Evenimentul cultural a fost găzduit în cea mai longevivă galerie permanentă de artă fotografică din România aducând în fața publicului 60 de fotografii color semnate de artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, Hon. EFIAP. Lucrările au fost realizate în cadrul Festivalului Slovacilor din Valea Cerului. Expoziția, organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) alături de partenerul Summit Agro România, s-a desfășurat sub patronajul Ambasadei Republicii Slovace în România. Vernisajul, desfășurat sâmbătă, 19 septembrie 2026, s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Peter Hatiar, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Slovace în România, alături de un public numeros. În deschidere, autorul expoziției și președintele AIEFA, Ștefan Tóth István, a evocat legătura sa afectivă cu această comunitate: „Încă din copilărie am avut bucuria de a cunoaște, prin relații de familie, comunitatea slovacă din Budoi, unde mi-am petrecut de mai multe ori vacanțele. Datorită acestei legături, din meniul familiei mele nu lipseau găluștele tradiționale de cartofi (halușca), pe care le savurez și astăzi cu mare plăcere.” Cu această ocazie, artistul a anunțat că va dona întreaga colecție de fotografii Uniunii Democratice a Slovacilor din România. În intervenția sa, E.S. Peter Hatiar a subliniat valoarea inițiativei, arătând că fotografiile aduc o contribuție remarcabilă la promovarea și conservarea tradițiilor slovace din Bihor. De asemenea, deputatul Adrian Miroslav Merka, președintele UDSR, a exprimat recunoștința comunității față de AIEFA pentru sprijinul și cadrul de înaltă ținută oferit găzduirii acestei expoziții. Ambianta festivă a fost completată de momente muzicale autentice, susținute de un grup folcloric slovac participant la festival, care au interpretat mai multe cântece slovace. Pentru cei care nu au putut ajunge fizic la vernisaj, întreaga colecție poate fi vizionată online, pe site-ul oficial al Asociației Internaționale „Euro Foto Art” https://eurofotoart.ro/fiap-galeria-euro-foto-art/stefan-toth-istvan-afiap-esfiap-hon-efiap-festivalul-slovacilor-din-valea-cerului-ro/ Expoziția va rămâne deschisă până la data de 1 octombrie 2026, putând fi vizitată gratuit, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 16:00, accesul publicului fiind gratuit. Din dorința de a aduce arta mai aproape de comunitate, Asociația Internațională „Euro Foto Art” continuă parteneriatul de succes cu operatorul local de transport OTL SA. Astfel, lucrările expuse vor rula pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea.
Imagini de la vernisaj



















Expoziția de artă fotografică
„Festivalul Slovacilor din Valea Cerului”
Zilele Culturii Slovace, organizate de Uniunea Democratică a Slovacilor din România (UDSR), în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Oradea și Departamentul pentru Slovacii din Diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei, au oferit un prilej aparte de întâlnire cu patrimoniul cultural și tradițiile comunității slovace din județul Bihor. În acest context, manifestarea culturală a fost completată de o expoziție de artă fotografică inspirată din viața, preocupările și universul spiritual al slovacilor bihoreni.
Organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art”, în parteneriat cu Summit Agro Romania, sub patronajul Ambasadei Republicii Slovace din România, expoziția artistului fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, Hon. EFIAP, intitulată „Festivalul Slovacilor din Valea Cerului”, reunește 60 de lucrări color realizate în cadrul festivalului desfășurat în localitatea Valea Cerului. Prin intermediul imaginilor, cunoscutul artist fotograf surprinde atmosfera sărbătorească a evenimentului, chipurile oamenilor, gesturile și momentele care dau identitate unei comunități ce își păstrează cu demnitate tradițiile și valorile. Expoziția devine astfel nu doar o mărturie vizuală a unei manifestări culturale, ci și o incursiune sensibilă în universul cotidian și festiv al comunității slovace.
Lucrările expuse abordează mai multe genuri ale artei fotografice – portret, socio-fotografie, eseu vizual, reportaj și peisaj – oferind publicului o perspectivă diversă asupra oamenilor și locurilor surprinse în timpul festivalului. Pentru cei care nu pot ajunge fizic în galerie, întreaga colecție poate fi vizionată online, pe site-ul oficial al Asociației Internaționale „Euro Foto Art” https://eurofotoart.ro/fiap-galeria-euro-foto-art/stefan-toth-istvan-afiap-esfiap-hon-efiap-festivalul-slovacilor-din-valea-cerului-ro/
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2026, de la ora 13:00, la care organizatorii îi așteaptă cu drag pe toți iubitorii de fotografie să participe. Publicul prezent la eveniment va fi salutat artistul fotograf în calitate de președintele AIEFA. În cadrul vernisajul va lua cuvântul președintele UDSR, Adrian Miroslav Merka. Expoziția va fi vernisată de către ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Slovace în România Excelența Sa Peter Hatiar.
Momentele muzicale ale vernisajului vor fi susținute de tineri interpreți, care vor încânta publicul cu un repertoriu de cântece populare slovace. Expoziția va rămâne deschisă până la data de 1 octombrie 2026, putând fi vizitată gratuit, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 16:00, accesul publicului fiind gratuit. Din dorința de a aduce arta mai aproape de comunitate, Asociația Internațională „Euro Foto Art” continuă parteneriatul de succes cu operatorul local de transport OTL SA. Astfel, lucrările expuse vor rula pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea.
Prin această inițiativă inedită, fotografia artistică depășește granițele convenționale ale galeriei, însoțind publicul călător în dinamica vieții de zi cu zi și transformând o simplă deplasare urbană într-o întâlnire discretă și autentică cu cultura vizuală.
Fotografii expuse



























































