Expoziție de foto-grafică despre moșternirea noastră
În prezența autorului și a unui public restrâns a avut loc în Centrul Expozițional AIEFA, Galeria „Matei Stegerean” vernisajul expozției artistului fotograf Kocsis Csaba din Berettyóújfalu (HU), Expoziția, intitulată „Moștenirea noastră”, organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro România reunește 40 de lucrări de foto-grafică alb-negru și color, realizate în Berettyóújfalu, Budapest, Debrecen, Győr, Kisvárda, Szekszárd și Szolnok (HU), respectiv în Oradea (RO) prin tehnici speciale prin care imaginea fotografiată este prelucrată și completată cu elemente de grafică. Publicul prezent la eveniment a fost salutat de către artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, Hon. EFIAP, care a apreciat nivelul artistic a exponatelor precizând: ”Prezenta expoziție demonstrează cât de complexă e arta fotografică și câte posinilități de exprimare vizuală creatorii cu lumina. Artistul fotograf expozant ne-a demonstrat cât de aromios poate fi o creație în care este prezent grafica și fotografia. Prin mixarea celor două genuri ale artei vizuale au luat naștere aceste creații de excepție, de mare valoare artistică”. Reprezentanul Summit Agro România Dr. ing. Dorin Popa a subliniat atmosfera deosebită a vernisajului al cărui personaj principal este prezent pe lângă fotografii artistice de mare valoare care aduce în prim plan moștenirea noastră și un spectacol de muzică și voce. De asemenea a precizat că Sumit Agro România sprijină asemenea proiecte de înaltă ținută artistică. Poetul și redactorul Szűcs László, a prezentat lucrările expuse și a subliniat în discursul său (în limbile maghiară și română) faptul că ”În aceste compoziții par să se suprapună planuri vizuale, asemenea felului în care istoria a așezat, în același spațiu, popoare și confesiuni diferite. Expoziția este, deopotrivă, un îndemn la păstrarea memoriei tragediilor trecutului și o pledoarie pentru diversitatea care definește patrimoniul nostru comun, dar și o confruntare lucidă cu trecerea inexorabilă a timpului. Artistul fotograf expozant a precizat în cadrul vernisajului: „Lucrez de douăzeci de ani la Proiectul intitulat ”Sinagogi în Europa Centrală”, din care al alcătuit prezenta expoziție… Aici, în Bazinul Carpatic, au trăit tot felul de popoare; dacă cineva este curios în legătură cu rădăcinile sale, s-ar putea chiar să fie „unu la sută indian. În cultura noastră se regăsesc elementele noastre rome, maghiare, turcești, românești, armenești, evreiești…” afirmă artistul fotograf expozant.”. Momentele muzicale au fost susținute chiar de către artistul fotograf expozant care a interpretat la voce în limba maghiară și chitară piesele: Föl-földobott kő (Piatra aruncată-n sus) de Ady Endre, Amikor egyszer nagy leszek (Cândva, când voi fi mare) de Kinde Annamária și Harminc esztendő a Gongban (Treizeci de ani la Gong) de Balázs Tibor, respectiv în limba română ”Plouă, plouă, frumos și liniștit picură” de Andrii Popa. Expoziția va rămâne deschisă până la data de 17 august 2026, putând fi vizitată gratuit, în zilele de lucru, între orele 08:00 și 16:00. Pentru cei care nu pot ajunge fizic în galerie, întreaga colecție de lucrări este accesibilă pe site-ul oficial al AIEFA: https://eurofotoart.ro/efa-galeria-matei-stegerean/expo-kocsis-csaba-hu-mostenirea-noastra-culturala/ Din dorința de a aduce arta mai aproape de comunitate, Asociația „Euro Foto Art” continuă parteneriatul de succes cu operatorul local de transport OTL SA. Astfel, lucrările expuse vor rula pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea. Prin această inițiativă inedită, fotografia artistică depășește granițele convenționale ale galeriei, însoțind publicul călător în dinamica vieții de zi cu zi și transformând o simplă deplasare urbană într-o întâlnire discretă și autentică cu cultura vizuală.
Fotografii de la vernisaj




















Comunicat de presă
Expoziție de foto-grafică din Ungaria
Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro România, continuă să pună în valoare creațiile membrilor săi din țară și de peste granițele țării, prin organizarea unor expoziții de autor de înaltă ținută. Începând cu data de 21 iulie 2026, publicul orădean și turiștii care trec pragul Cetății medievale din Oradea sunt invitați să descopere o nouă bijuterie vizuală: expoziția personală a artistului fotograf Kocsis Csaba din Berettyóújfalu (HU), găzduită de Centrul Expozițional AIEFA, în Galeria „Matei Stegerean”.
Expoziția, intitulată „Moștenirea noastră”, reunește 40 delucrări de foto-grafică alb-negru și color, realizate în Berettyóújfalu, Budapest, Debrecen, Győr, Kisvárda, Szekszárd și Szolnok (HU), respectiv în Oradea (RO) prin tehnici speciale prin care imaginea fotografiată este prelucrată și completată cu elemente de grafică. Pentru cei care nu pot ajunge fizic în galerie, întreaga colecție de lucrări este accesibilă pe site-ul oficial al AIEFA: https://eurofotoart.ro/efa-galeria-matei-stegerean/expo-kocsis-csaba-hu-mostenirea-noastra-culturala/
„Lucrez de douăzeci de ani la Proiectul intitulat ”Sinagogi în Europa Centrală”, din care al alcătuit prezenta expoziție… Aici, în Bazinul Carpatic, au trăit tot felul de popoare; dacă cineva este curios în legătură cu rădăcinile sale, s-ar putea chiar să fie „unu la sută indian”. În cultura noastră se regăsesc elementele noastre rome, maghiare, turcești, românești, armenești, evreiești…” afirmă artistul fotograf expozant.Fotograful, scriitorul, editorul, menestrelul (interpret de poezie cântată) și manager cultural. Kocsis Csaba. s-a născut pe 15 noiembrie 1959, în Berettyóújfalu (HU). Deși s-a pregătit inițial pentru a deveni silvicultor, a ales în cele din urmă cariera de învățător. De-a lungul timpului, a lucrat și ca animator cultural (instructor de educație populară) și jurnalist.
Între anii 1978 și 1986, a fost membru al formației muzicală Naposcsibe. De asemenea, organizează spectacole literare și seri culturale alături de prietenii săi și interpretează cu plăcere poezii puse pe muzică împreună cu formația Körömvirág. Începând cu 1996, timp de 10 ani, a activat ca manager cultural în orașul său natal, iar din anul 1997, timp de peste zece ani, a fost redactor al publicației Bihari Füzetek (Caietele Bihorului).Timp de peste opt ani a condus Casa de Cultură și Biblioteca „Kossuth Lajos” din Nagyrábé (HU). Din decembrie 2014, lucrează din nou în sectorul cultural și de educație permanentă din Berettyóújfalu. În anul 2018 devine membru creator al AIEFA. Pe lângă activitatea sa de bază, scrie piese de teatru, romane și editează diverse publicații. În 2005 a avut prima sa expoziție de artă fotografică, în Berettyóújfalu, iar în anul 2023, la Oradea,. Din lucrările sale au fost organizate vernisa 175 expoziții. Deși este pensionar, continuă să fie un participant extrem de activ la viața literară și artistică a regiunii.
Vernisajul expoziției la Oradea va avea loc marți, 21 iulie 2026 la ora 18:00 în prezența autorului, la care organizatorii invită pe toți iubitorii fotografiei să participe. Momentele muzicale vor fi susținute chiar de către artistul fotograf ca care va interpreta la voce și chitară piesele: Föl-földobott kő (Piatra aruncată-n sus) de Ady Endre, Amikor egyszer nagy leszek (Cândva, când voi fi mare) de Kinde Annamária și Harminc esztendő a Gongban (Treizeci de ani la Gong) de Balázs Tibor.
Expoziția va rămâne deschisă până la data de 17 august 2026, putând fi vizitată gratuit, în zilele de lucru, între orele 08:00 și 16:00. Din dorința de a aduce arta mai aproape de comunitate, Asociația „Euro Foto Art” continuă parteneriatul de succes cu operatorul local de transport OTL SA. Astfel, lucrările expuse vor rula pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea. Prin această inițiativă inedită, fotografia artistică depășește granițele convenționale ale galeriei, însoțind publicul călător în dinamica vieții de zi cu zi și transformând o simplă deplasare urbană într-o întâlnire discretă și autentică cu cultura vizuală.
Fotografii expuse







































