Expo Foto Art TÓTH TAMÁS (GB) – ”Pe drumul trestiei de zahăr”

News

Vernisaj în mijlocul verii tropicale

În ciuda căldurii de afară, Galeria „Matei Stegerean” din cadrul Centrului Expozițional FIAP din Palatul princiar al Cetății medievale Oradea s-a dovedit neîncăpătoare cu prilejul vernisajului expoziției personale a artistului fotograf Tamás Tóth din Londra (Marea Britanie), intitulată „Pe urmele trestiei de zahăr”. Organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro Romania, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) – organizație recunoscută de UNESCO – și sub patronajul AIEFA, expoziția reunește 75 de lucrări color, de diferite dimensiuni, realizate în Uganda. Pentru cei care nu au posibilitatea de a ajunge fizic în galerie, întreaga colecție poate fi admirată și online, pe site-ul oficial al AIEFA: https://eurofotoart.ro/fiap-galeria-euro-foto-art/expo-foto-art-toth-tamas-gb-pe-drumul-trestiei-de-zahar/ Publicul prezent la eveniment a fost salutat de artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, EFIAP, Hon. EFIAP, președintele AIEFA și curatorul expoziției. În cuvântul său, acesta a subliniat faptul că vernisajul, dedicat Zilei Mondiale a Fotografiei, reprezintă nu doar un moment de celebrare a creației fotografice, ci și o pledoarie pentru rolul deosebit pe care îl are fotografia în peisajul artei contemporane. „Fotografia, una dintre cele mai tinere forme de expresie ale artei vizuale mondiale, a reușit, într-un timp relativ scurt, să își câștige un loc aparte în patrimoniul cultural universal. Prin forța imaginii, aceasta poate documenta realitatea, păstra memoria unor locuri și comunități, dar, în același timp, poate transforma cotidianul într-o veritabilă experiență artistică”, a evidențiat curatorul expoziției.  În încheierea discursului, președintele AIEFA i-a înmânat artistului fotograf expozant Diploma și medalia de Auspicii FIAP, precum și Certificatul de patronaj al AIEFA. Lucrările au fost prezentate de dr. conf. univ. Ramona Novicov, istoric și critic de artă, care a subliniat importanța expoziției în descoperirea și cunoașterea unei țări fascinante a Africii. În intervenția sa, aceasta a atras atenția asupra diversității universului creativ al familiei Tóth și asupra inițiativelor artistice prin care membrii acesteia contribuie și la promovarea artei fotografice contemporane. În continuare, Szűcs László, jurnalist și redactor-șef al publicației de cultură Újvárad, a apreciat că principala valoare a expoziției constă în perspectiva aparte pe care aceasta o oferă asupra Ugandei oamenilor simpli. Artistul nu s-a oprit asupra atracțiilor turistice consacrate, nu a căutat imaginile spectaculoase ale gorilelor de munte sau ale apelor strălucitoare ale Lacului Victoria, ci a ales să privească această țară dintr-un unghi mult mai apropiat de viața cotidiană. Artistul fotograf expozant a vorbit despre contextul în care a ajuns în Uganda și despre oportunitatea de a vizita distileria Kakira. Deschiderea și generozitatea localnicilor i-au permis să se apropie de lumea trestiei de zahăr, de plantațiile nesfârșite și de muncitorii care își petrec zilele acolo, lucrând în aceste plantații. Este vorba despre o industrie care asigură mijloacele de trai pentru un număr mare de oameni. Momentele muzicale au fost susținute de artistul violist Thurzó Sándor József, care a interpreta piese din repertoriul ugandez, românesc și maghiar. Expoziția va rămâne deschisă până la data de 1 septembrie 2026, putând fi vizitată gratuit, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 16:00, fără taxă de participare. Din dorința de a aduce arta mai aproape de comunitate, Asociația „Euro Foto Art” continuă parteneriatul de succes cu operatorul local de transport OTL SA. Astfel, lucrările expuse vor rula pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea. Prin această inițiativă inedită, fotografia artistică depășește granițele convenționale ale galeriei, însoțind publicul călător în dinamica vieții de zi cu zi și transformând o simplă deplasare urbană într-o întâlnire discretă și autentică cu cultura vizuală.

Fotografii de la vernisaj

Fotografii expuse